Paul Scholes a revenit la Manchester United după ce în vară și și-a anunțat retragerea din fotbal, iar Sir Alex Ferguson l-a inclus în lotul pentru partida cu Manchester City, din Cupa Angliei.
Mijlocașul în vârstă de 37 de ani a început ca rezervă, dar a apucat să joace în ultima jumătate de oră, înlocuindu-l pe Nani. A fost de ajuns însă pentru veteranul „diavolilor” pentru a demonstra că încă mai poate.
În cele 30 de minute jucate, a dat 71 de pase, 97% dintre ele fiind reușite, mai multe decât orice jucător de la Manchester City care a fost pe teren pe durata întregii partide. Cifre incredibile pentru un fotbalist care n-a mai jucat într-un meci oficial timp de mai bine de jumătate de an.
Manchester United s-a calificat în următorul tur, după ce s-a impus cu 3-2 în fața celor de la City, într-un meci în care Pantilimon a fost titular în poarta „cetățenilor”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER